POVESTE ÎN TREI GENURI (pentru elevii care le încurcă)

GENUL LIRIC:

Într-o vară,

Undeva la țară,

m-a chemat o soață

bătută de o viață

să-mi spună voioasă

că soțu’ zace-n casă

și pentru-‘ntâia oară

s-a hotărât să moară.

 

GENUL EPIC:

Când am ajuns la fața locului, soțul abia mai respira, după vreo câteva săptămâni de luptă cu boala care aproape îl mistuise. Totuși, m-a rugat să-i dau o țigară, întrucât „nebuna aia” la care bătuse toată viața „și-o luase-n cap” văzându-l că moare. Bașca îi ascunsese și băutura. În timpul ăsta, sărmana femeie tremura ca „nebuna” lipită de tocul ușii, fără să își dea seama că noi o vedem în oglindă. Cred că nu și-ar fi dorit altceva pe lume, decât să îi împărtășesc eu bruta, ca apoi aceasta din urmă să poată muri (în superstițiile populare există o legătură tainică între ultima cuminecare și moarte). Spre disperarea femeii, nu s-a întâmplat nici una, nici alta: eu nu am împărtășit bruta, ca să nu comit vreun sacrilegiu, adică am împărtășit-o doar cu vin gol (o șmecherie popească) și nici bruta n-a murit. În acest punct, povestea intră în GENUL DRAMATIC:

 

SCENA 1

(căldură toropitoare, o cămăruță îmbâcsită, cu pereți scorojiți și tavanul amenințător ca o boltă răsturnată, un bărbat masiv, cu barbă neîngrijită de zile bune, agonizând pe pat aproape mort; un popă slab mort, dar cu barbă îngrijită, agonizând în picioare)

POPA (transpirat și cu mâna tremurând): Se împărtășește robul lui Dumnezeu…

BĂRBATUL: Ce-i asta, părinte? Îți bați joc de mine cu o linguriță de vin? Ia dă’ sticluța-‘ncoace!

(POPA se codește puțin, apoi îi întinde sticluța. BĂRBATUL o smulge cu mâna cât lopata, o răstoarnă pe gât, apoi concluzionează cu un râgâit): Amin! Părinte, la cât timp am voie să mă împărtășești din nou?

POPA: Păi…, la 40 de zile…

BĂRBATUL: Ceee?!? Așa te-a-‘nvățat nebuna aia să zici? Ia cheam-o-‘ncoa’!

POPA iese aproape fugind, trece prin ușa de care stă lipită o FEMEIE. FEMEIA o ia la fugă după POPĂ, mai să nu-l prindă, apoi ies amândoi din scenă (adică din curte).

 

SCENA FINALĂ

(FEMEIA cu părul și hainele în dezordine, POPA ordonat ca întotdeauna)

FEMEIA: Părinte, ce mă fac? Vai de zilele mele! Dacă nu moare? Ajutați-mă, părinte!!!

POPA: Tot ce pot face este să-i citesc dezlegarea aceea la muribunzi, pentru ieșirea lesnicioasă a sufletului…

FEMEIA: Da, părințele, vă rog din tot sufletul, rugați-vă pentru el! Și pentru mine… Citiți-i rugăciunea! De joi am tăiat porcul pentru pomană, da’ el nu moare deloc și se strică porcu’ pe căldura asta…

 

CONCLUZIILE (diferă, desigur, de la un om la altul, ceea ce ne face atât de fascinanți):

 

Concluzia soțului: Dacă tot mor, măcar să mor fericit!

Concluzia soției: Porcu’ nu mai e la fel, se strică odată cu trecerea timpului!

Concluzia preotului: Important e nu doar să ne rugăm, ci cum și pentru ce!

Concluzia celui ce vă scrie: Toți avem dreptate pe lumea asta!

(chiar dacă foarte rar…)

 

Comments

comments

Distribuiti articolul...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter

Ion Aion

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *