Încrâncenarea religioasă e o reacție medievală

Ăla a îndrăznit să creadă altfel decât mine?!? Scrâșneli din dinți să rupă smalțul, enunțuri îmbibate cu salivă, mâini tremurând a-ncăierare, trompete țiuindu-mi în urechi a cruciadă. Cândva am fost și eu încrâncenat.

Fără voia mea, preoția mi-a deschis „manualul de utilizare” al unor oameni și mi-a lăsat concluzii simple. În privința fenomenului religios: unii au nevoie (aproape biologic) de credință, alții nu. Unora le dă confort interior, altora nu, chiar îi irită. Unii sunt foarte legați de habitatul nativ (echipă de fotbal, țară, confesiune etc.), alții nu. Unii pricep ce spun eu acum.

Ori, încrâncenarea e o formă de agresivitate împotriva felului de a fi al celuilalt; o NEPUTINȚĂ A TA de a înțelege că vecinul e altfel decât tine.
(acesta din urmă s-ar putea să fie un adevăr mai mare decât toate celelalte care ne despart: ALTFEL – e singurul adevăr în care credem toți pe lumea asta!)

Comments

comments

Distribuiti articolul...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter

Ion Aion

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *