ÎN GURA PĂCĂTOSULUI S-A RĂSUCIT CUVÂNTUL

Un moș chior și surd se tot bagă-n seamă pe la noi la strană. Când începe să citească din cărțile sfinte, ori îți astupi urechile sperând să nu mai auzi ce zice, ori te dai de gol cât ești de „sărac cu duhul” și (nu doar că te hlizești puțin sau pufnești prostește pe nas, ci) urli de râsul ce te cuprinde:

– slujbă sfântă, solemnitate desăvârșită, trăiri profunde, ecouri tainice din cupola înaltă până în inimile prezente, urmează cuvintele „Stăpâne, Doamne, ușurează-ne pe noi” (de păcate ș.a.m.d.), când moșul te atacă subit: „Stăpâne, Doamne, ușurează-te pe noi”. Unde să te ascunzi din mijlocul bisericii? Doar strângi din dinți și cădești mai departe.

– „Sfinte Ierarhe, iubitorule de feciorie” se metamorfozează pe dată în „Sfinte Ierarhe, iubitorule de fecioare”. Cititorul pune o vorbă unde trebuie și sfinții sunt zvârliți direct în focurile iadului. Între rai și iad stă doar o vorbă…

– „Pune, Doamne, strajă gurii mele” ne îndeamnă psalmistul să zicem, dar moșul se încăpățânează cu-a lui: „Pune, Doamne, strajă găurii mele”!

– „Deșertăciuni sunt toate”,

ah, ce adevărat!

„Deșteptăciuni sunt toate”,

o-ntoarce răspicat.

„Pe care nimenea dintre oameni” –

în vechiul grai creștin.

„Pe care nimerea dintre oameni”…

noi aprobăm: „Amin”!

Înfăptuiri grozave

a mai avut duium.

Decența mă oprește

să le evoc acum…

Comments

comments

Distribuiti articolul...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter

Ion Aion

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *